- F.
- Th.
- Bl.
- S.
- Dc.
- L.
- A.
- Ha.
- K.
I.
zguba, zagłada, doszczętne zniszczenie;
interitus, perditio, excidium.
Dicitur
extremum (
SSrSil I
p. 378, a. 1482).
N.
α.
labis
peccati (meton. de
B.
V. Maria)
CantMAe I nr. 60, v. 5 a, 3 (saec. XV) : Mater Christi, labe non subiacuisti, cuius es e-um.
β.
vitae
i. q. finis:
ib. nr. 59, v. 4 a (saec. XV ex.) : solve reatus ... post vite e-um.
N. locut.
aliquem (aliquid) in exterminium dare (
DŁUG. LibBen I
p. 205
et saepius;
cf. Th. V 2, 2013, 27, item exterminio
id. Hist. V
p. 626
), deducere (
SSrSil IV
p. 141,
a. 1465)
, ponere (
DŁUG. Hist. IV
p. 236,
cf.
Th. V 2, 2013, 37). Simili sensu exterminio affligere (
MIECH. Chr.
p. 173
)
, dissolvere (castrum
de igne
DŁUG. Hist. III
p. 29
).
Opp.
ad exterminio vindicare (
ib. IV
p. 166
).
II.
singularia
1.
najdalsze granice, kresy; ultimi termini
KADŁUB. p. 192 : trans ultima barbarorum e-a.
2.
boczna droga, manowce; loca devia (in imagine)
RFil XXIV p. 67 (saec. XV in.in) : abierunt a via recta i. e. a Christo ad e-um «rosceczene» i. e. viam ducentem ad dampnationem (cf. ib. p. 92, saec. XV in.).